Stela Popescu, înmormântată cu onoruri militare la Mănăstirea Cernica. FOTO

Publicat: 26/11/2017, 14:37
Actualizat: 27/11/2017, 08:03

Sicriul va fi depus în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din incinta Mănăstirii Cernica, acolo unde marea actriță va fi înmormântată cu onoruri militare. Stela Popescu a fost decorată, în 2015, de președintele Klaus Iohannis cuOrdinul Național „Steaua României” în grad de cavaler.

Sute de oameni participă la înmormântarea artistei.

Printre cei care au venit să-i aducă un ultim omagiu, la Mănăstirea Cernica, se numără actorii Alexandru Arșinel și Vasile Muraru, prințul Paul și prințesa Lia, fostul fotbalist Rică Răducanu sau cântărețul Adrian Enache.

„Am venit expres să o vedem. Păcat. Păcat de viața ei. O femeie super bună, o femeie deșteaptă. Ne pare rău tare, tare. Avem toate amintirile de când eram copii, eu și soțul meu, și de sărbători. Ne-a plăcut. Ne pare rău. Foarte greu. Putea să mai trăiască. Îi plăcea viața. Domnul Arșinel să fie tare. Tot înainte”, a declarat Ana Angheluș.

„Dumnezeu să o odihnească în pace și în lumină. Am cunoscut-o personal. Un om remarcabil și cu vorbe bune pentru toată lumea, indiferent pe ce palier social s-ar fi situat interlocutorul. Părea fără vârstă. La vârsta dumneaei, bătea orice tinerică. Absolut. Foarte volubilă, cu vorbe frumoase, cu zâmbetul pe buze, tot timpul. Îmi pare foarte rău. Ne rămâne ca amintire tot ceea ce a făcut pe parcursul întregii cariere. Dacă noi o vom avea în amintire că suntem din altă generație, bine ar fi ca cei care vin după noi să îi păstreze o amintire pentru ceea ce a lăsat ea și ce a făcut pentru cultura noastră”, a mai spus Ana Enache.

„E dureros. O pierdere imensă pentru țara noastră. La tlevizor nu ratam niciodată ocazia să o văd. Toate rolurile mi-au rămas în minte pentru că avea niște scenete foarte bune. Era o actriță pe care nu puteai să o uiți. O actriță foare bună. Scena românească va fi pustie fără ea, mai săracă. Probabil că Dumnezeu vrea să facă acolo, sus, un spectacol cu ea. Scena românească, pe zi ce trece, e mai săracă”, a declarat Laura.

Sute de oameni au venit, vineri, sâmbătă și duminică și la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” pentru a-i aduce un ultim omagiu Stelei Popescu. Printre ei, și mulți artiști.

„Ultima oară a stat lângă mine la premiera filmului „Aniversarea”. Comentam, vorbeam, dar nu se vedea. Nu se plângea, era genul de om puternic, nu se plângea niciodată. Dimpotrivă, dacă eu eram abătut, ea venea și mă impulsiona cu energie și spunea «Fii vesel, gata! Trecem la treabă?». Ca o ghilotină a căzut vestea. De două zile sunt alt om, nu mai știu de mine. Nu-mi imaginez că această ființă, stea, după cum avea numele, să se transforme în renume. S-a dus această stea”, a declarat actorul Ion Dichiseanu.

„Ea este Stela noastră și va fi steaua din ceruri care, probabil, va lumina cel mai puternic. Dumnezeu să o odihnească în lumină! A fost un om frumos, cu lumină, zâmbind, bucurându-se, făcând surprize și mai ales făcându-și profesia atât de frumos, un mare model, model de profesie, model de om, model de generozitate și de iubire”, a spus soprana Felicia Filip.

„Avea probleme cu adevărat, cu picioarele, cu oboseala, era și vârsta, de fapt și de drept. O să română drept cea mai mare actriță, un cuplu inegalabil, un om extraordinar, o frumoasă și o completă și o complexă. Orice rol îi dădeai, ea intra cu o ușurință extraordinară în rolul respectiv. Dacă era o dramă, te făcea să plângi fără niciun fel de comentarii. Și invers. Este inegalabilă”, a declarat cântăreața de muzică populară Aneta Stan.

Actrița Stela Popescu a suferit un accident vascular cerebral hemoragic sever, care s-a putut produce la data de 22-23 noiembrie 2017, a anunțat vineri Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu...
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele...
FOTO. Cum arată femeia cu care toți bărbații vor să aibă o relație
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e...
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă:...
Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia
Joe Biden i-a cerut lui Trump să continue sprijinul militar pentru Ucraina. Răspunsul dat de...
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu :...
7 alimente pe care NU trebuie să le mănânci în Postul Crăciunului. Sunt vegetale, dar...
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire....
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
MAE: Încă doi români au fost găsiți morți în urma inundațiilor devastatoare din Spania. Bilanțul...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Cum semnalizezi și încadrezi pe bandă dacă virezi STÂNGA la giratoriu?
Încă doi români au fost identificaţi ca fiind morţi în urma inundaţiilor din Spania
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
Vești bune despre Centura București Nord. Coșmarul șoferilor se încheie
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Silviu Prigoană nu a reușit să își salveze mama, în ciuda încercărilor sale! Omul de...
Anca Țurcașiu recunoaște că nu și-ar mai injecta botox niciodată Prefer să pot să îmi...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Cum au încercat patru americani deghizați în urși să păcălească mai mulți asiguratori?